A început a șasea ediție a competiției naționale ‘‘Învață să programezi cu Alice’’.

Elevii vin în sprijinul profesorilor și luptă pentru titlul de cea mai bună lecție interactivă. 

Ajunsă la cea de-a șasea ediție, competiția națională “Învață să programezi cu Alice” provoacă și anul acesta toți elevii de gimnaziu și de liceu pasionați de tehnologie și IT, să realizeze cele mai creative lecții interactive virtuale, folosind Java, unul dintre cele mai populare limbaje de programare din lume.

Înscrierile în competiția organizată de către ADFABER și sponsorizată de către Oracle Academy, au loc până pe data de 2 noiembrie 2020, urmând ca ulterior să fie desemnate și premiate proiectele cele mai apreciate de juriu.

‘‘Anul acesta, noul an școlar vine către elevi și profesori cu o mulțime de provocări. Tot cu o provocare venim și noi, însă una frumoasă. Le propunem elevilor să aleagă o temă din cadrul oricărui obiect de studiu și să creeze o lecție interactivă, o experiență virtuală de învățare. Această experiență ar trebui sa îi ajute pe colegii care stau acasă să învețe mai ușor iar pe profesorii lor sa folosească drept suport la clasă lecția interactivă realizată.” a declarat Alin Chiriac, Fondatorul Adfaber

Java este cel mai utilizat limbaj de programare la nivel mondial și unul dintre cele mai cerute de pe piața muncii. Elevii participanți la competiție au oportunitatea de a învăța sau de a exersa noțiunile de bază ale programării în Java, iar cu ajutorul profesorilor coordonatori, pot crea lecții interactive, adevărate “lumi’’ virtuale, cu personaje create chiar de ei.

Elevii și profesorii își pot înscrie echipele accesand adfaber.org/alice  

Anul trecut peste 100 de echipe din toată țara s-au înscris în competiție și s-au luptat pentru premiile oferite celor mai bune proiecte!

Anual, prin proiectele și competițiile organizate alături de partenerii săi, Adfaber alege să susțină tinerii români, să-i încurajeze să devină adevărați profesioniști sau lideri în domeniul IT și nu numai și să contribuie la schimbarea în bine a României.

ADFABER.org este o organizație nonprofit care promovează tehnologia în domenii în care aceasta poate avea cu adevărat un impact pozitiv. Educația este unul dintre cele mai importante domenii în care organizația se implică, alături de sănătate și mediu. Filiera educațională a Oracle, numită Oracle Academy dorește să ajute la dezvoltarea educației tehnologice și să o facă accesibilă elevilor din întreaga lume oferindu-le acces la informații, inovație, îmbunătățirea abilităților și la diversitatea domeniilor tehnologice. De asemenea, oferă un portofoliu complet de software, curriculum, tehnologie asistată și cursuri de formare, ajutor și resurse de certificare a instituțiilor de învățământ din 110 țări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline