Alimentația potrivită de Paște și Colita Ulcerativă

Sărbătorile de Paște se apropie cu paşi repezi și vin cu nenumărate tentații culinare cărora cu greu le putem rezista. Este o perioadă destul de dificilă pentru pacienții care suferă de colită ulcerativă, pentru că restricțiile alimentarei nclud majoritatea preparatelor tradiționale care se pregătesc cu această ocazie.

Dacă dumneavoastră sau cineva drag dumneavoastră a fost recent diagnosticat cu colită ulcerativă, trebuie să știți că dieta și nutriția joacă un rol foarte important în gestionarea simptomelor. Deoarece colita ulcerativă afectează intestinul gros, înseamnă că va trebui să acordați o atenție deosebită alimentelor pe care le consumați și modului în care o faceți.

Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le cunoașteți îl reprezintă alimentele și grupele de alimente de evitat, căci ele ar putea să declanșeze sau să înrăutățească simptomele. Mai mult, este necesar să vă concentrați pe alimentele sănătoase pentru dvs., cele care contracarează deficitele de nutrimente de care suferiți și care vă ajută să vă mențineți un stil de viață sănătos și echilibrat.

De reținut

  • În cazurile în care colita ulcerativă se manifestă prin diaree frecventă, suferindul pierde apă, nutrimente și electroliți;
  • Pierderile de nutrimente esențiale se datorează unui cumul de factori care includ boala în sine sau tratamentele urmate (medicamentoase sau/și chirurgicale):
  • Mai mult, datorită acestor simptome, pacienții cu rectocolită au probleme în a absorbi suficiente calorii și nutrimente din alimente.
  • În plus, datorită scaunelor dese, ei se simt tentați să mănânce mai puțin și mai rar pentru a evita apariția simptomelor, riscând astfel anemia, malnutriția și scăderile drastice în greutate.

Alimentația potrivită de Paște și Colita Ulcerativă

Unele mâncăruri și băuturi irită sistemul digestiv, fiind nerecomandate suferinzilor de colită ulcerativă. Cu toate acestea, nu toți pacienții reacționează la fel la unele alimente, și nu toate alimentele au aceleași efecte asupra tuturor bolnavilor.

Cu toate acestea, știința a reușit să identifice o serie de alimente problematice care ar fi bine să fie evitate de persoanele diagnosticate cu colită ulcerativă, mai ales în timpul unui puseu. Acestea sunt:

  • Mâncăruri bogate în fibre insolubile: grâul integral, semințele, nucile, orzul, orezul brun, dovleceii, broccoli, varza, roșiile, fasolea verde, legumele cu frunze verzi și legumele rădăcinoase, stafidele, strugurii, fructele care sunt foarte bogate în fibre (portocale, fructe uscate etc.);
  • Mâncăruri care conțin zahăr sau îndulcitori artificiali;
  • Mâncăruri bogate în lactoză: lapte și produse lactate, produse de patiserie preparate cu lapte, sosuri care conțin lapte sau smântână;
  • Mâncăruri care pot provoca balonare: fasolea, lintea, broccoli, conopida, varza simplă și de Bruxelles, ceapa, ardeiul gras sau legume/fructe proaspete, legume cu coaja tare;
  • Mâncăruri bogate în grăsimi sau prăjeli;
  • Mâncăruri picante;
  • Cafea, alcool, băuturi acidulate.

Sursa: studiiclinice.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline