Despre schimbările în carieră prin care trece Ana Maria Pătru
Anul 2023 a adus o schimbare profesională radicală în viața Anei Maria Pătru, fiind momentul în care a decis să își canalizeze toate resursele unei lupte aprige împotriva discriminărilor de gen. Așa a luat naștere „Women for a Better Society”, un ONG care are ca principal scop dezvoltarea potențialului maxim a tuturor femeilor. Membrele sunt încurajate, prin prisma experienței de viață a fondatoarei, să își susțină vocal ideile, să lupte pentru a le implementa și a-și descoperi puterea interioară pentru a face față tuturor provocărilor cu care viața le surprinde.
Acest proiect este rezultatul luptelor pe care Ana Maria le-a dus în ultimii ani cu un sistem discriminator care i-au afectat imaginea și au obligat-o să își descopere puterea și determinarea interioară. A reușit pe cont propriu să dezmintă toate acuzațiile nefondate și să demonstreze de ce este capabilă cu adevărat o femeie. Acest lucru a reprezentat punct de plecare pentru „Women for a Better Society”, locul în care toate femeile sunt încurajate să lupte și să nu se dea băute, oricât de înalt ar părea obstacolul din fața lor. Toate aceste experiențe au făcut-o pe Ana Maria să creadă că este responsabilitatea ei să înfrângă aceste tendințe și așa a luat naștere un proiect de suflet prin care le limiteze sau să le combată definitiv.
Ana Maria Pătru a spus NU oportunităților internaționale
Acțiunile sale au atras atenția asupra potențialului pe care îl are, companii precum A-WEB propunându-i posturi de conducere care îi aduceau nu doar câștiguri impresionante, ci și recunoaștere pe scena internațională. Cu toate acestea, tânăra a decis să rămână în țară și să se dedice complet proiectului său, reușind să atragă zeci de femei cu interese și valori comune, lucru care i-a adus mai multă satisfacție decât orice alt câștig material, conform publicației romaniatv.net.
Cum se raportează Ana Maria Pătru la această schimbare
Într-o declarație recentă, fondatoarea „Women for a Better Society” afirma: „În adâncul inimii mele, simt cum mi se revarsă emoțiile, iar dorința mea arzătoare de a ajuta fiecare femeie să-și găsească puterea interioară este mai puternică ca oricând. Vă vorbesc astăzi cu toată sinceritatea, pentru că și eu am cunoscut întunericul și greutatea vieții, dar am ales să învăț din fiecare experiență și să mă transform într-o rază strălucitoare de speranță.” În același interviu menționează care este motivația din spatele implicării ei și de ce își dorește ca acest proiect să crească mai mult: „Această călătorie către autodepășire și încredere nu a fost ușoară, dar în fiecare pas al drumului, am simțit cum mă transform într-o femeie mai puternică și mai înțeleaptă. Astăzi, stau în fața voastră, cu mâinile deschise și cu inima plină de iubire, pentru a vă îmbrățișa în această comunitate denumită Women for a Better Society (Femei pentru o Lume mai Bună n.r.).”
Unde se îndreaptă viitorul pentru Ana Maria
Evoluția proiectului înființat la începutul anului 2023 a avut parte de o creștere accelerată care pare să își mențină ritmul, dat fiind faptul că din ce în ce mai multe femei se alătură inițiativei și încep să culeagă roadele acestei decizii.