Rolul nașilor în cadrul ceremoniei botezului și în viața unui copil

Momentul nașterii unui copil este cea mai frumoasă trăire pe care femeile o resimt. O trăire care trebuie celebrată în fiecare zi alături de familie. Pentru că fiecare zi trebuie să ne reamintească rolul pe care-l avem pe pământ. Un rol încărcat de responsabilități, dar extrem de frumos. Un rol pe care o femeie îl cunoaște din clipa în care a dat viață.

          Dincolo de emoția intensă pe care o trăiește proaspăta mămică, vine momentul alegerii nașilor, care ar trebui realizat în funcție de anumite criterii foarte importante pentru copil.

Ce responsabilități au nașii cu ocazia botezului?

  • Primul pas pe care trebuie să-l facă nașii după acceptarea acestui minunat rol, este achiziționarea trusoului pentru botezul copilului, lucru care trebuie realizat din timp. Sarcinile efectuate pe ultima sută de metri nu au un final fericit. Trusoul de botez trebuie să conțină câteva piese de bază, precum săpun pentru preot, prosoape, sticluță pentru mir, fașă, lumânări de botez, disponibile pe CelMic.ro, unde vei găsi și alte produse pe care ți-ar plăcea să le folosești.
  • Următorul pas este pregătirea spirituală care constă în spovedanie și învățarea rugăciunii Crezul, în cazul în care deja nu o știu.
  • În timpul botezului, copilul este ținut în brațe de către naș dacă este băiețel, iar dacă este fetiță de către nașă. Aceasta este rânduiala, însă toate detaliile de acest gen trebuie discutate cu preotul care va oficia ceremonia. Lumânarea de botez va fi ținută de unul dintre nași, de obicei de cel care nu ține copilul în brațe.
  • Rugăciunile de la botez. Crezul va fi spus de unul dintre nași, iar Lepădările, adică rugăciunile de îndepărtare a duhurilor rele, se spun de către ambii. 
  • Scufundarea în cristelniță. Nașa îl va dezbrăca pe cel mic pentru pregătirea botezului. După scufundarea în cristelniță, se șterge copilul cu prosopul cumpărat special pentru el și se înfășoară în fașă.
  • Săvârșirea Tainei Mirungerii. După mirungere, se îmbracă cel mic în hăinuțele de botez.
  • Înconjurarea mesei botezului și primirea copilului. După mirungere, nașii înconjoară de trei ori masa de botez după care primesc copilul nou botezat.

       Sfârșitul slujbei este marcat de servirea invitaților cu dulciuri, achitarea taxelor și alte obiceiuri specifice zonei din care provin. După slujbă urmează ziua celebrării acasă sau la restaurant, iar a doua zi va fi marcată de băița de după botez la care nașii trebuie să fie prezenți. Sunt detalii caracteristice fiecărei zone în parte. 

        Urmează albe obiceiuri pe care fiecare zonă le cunoaște și le respectă ca atare.

       Acestea sunt îndatoriri săvârșite cu ocazia ceremoniei botezului, însă rolul părinților spirituali de-abia acum începe. Ei trebuie să reprezinte un exemplu de viață curată așa cum o cere Dumnezeu și fără de care nu putem trăi frumos. 

    Din nefericire, foarte mulți dintre noi alegem nașii în funcție de criterii financiare sau de statutul acestora, dar pierdem din vedere ce este cel mai important. Iar cel mai important este sprijinul pentru ca sufletul său să îl caute pe Dumnezeu în orice va face în viață. Iar acest sprijin va fi acordat, după părinți, de către nași.

      Alegerea nașilor trebuie să urmărească unele calități esențiale în viață, precum bunătate, iubire, nădejde, hărnicie, grijă față de celălalt, toleranță, răbdare, viață trăită cu credință în Dumnezeu. 

      Nașii trebuie să-și iubească finul din tot sufletul, să fie un model călăuzitor în viață pentru acesta, să-l îndrume de câte ori are nevoie. Rolul este complex dar roadele dobândite de către copil vor confirma că nașii au făcut ce trebuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *