Scrisoare deschisă adresată doamnei ministru Monica Anisie și domnului ministru Nelu Tătaru

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, împreună cu Asociația Alianța Părinților vă solicită cu privire la Ordinul pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19, să luați act de  următoarele:

Cerem ca semnatarii acestui act normativ să-și asume în mod EXPLICIT responsabilitatea pentru toate consecinţele pe care măsurile prevăzute le pot avea asupra sănătăţii fizice și psihice a elevilor și a personalului didactic și nedidactic, precum și pentru irosirea de fonduri pe care aceste măsuri le implică.

Toate datele știinţifice din surse medicale prestigioase indică faptul că în rândul copiilor cazurile grave sau fatale de Covid-19 sunt extrem de rare, ele s-au semnalat la copiii imunodeprimaţi, cu grave afecţiuni preexistente, iar “întoarcerea la școală nu-i expune pe copii unui pericol direct” (Prof Malcom Semple- British Medical Journal).

Citeste toata stirea pe https://www.apc-romania.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *