NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR LA TES – Intrarea libera!

Teatrul Evreiesc de Stat va participa și în acest an la Noaptea Albă a Galeriilor. Evenimentul va avea loc în perioada 2-4 octombrie 2020.

Expoziția ALEF BEYS LA TES / ALFABET TEATRAL este un eveniment dedicat diversității și identității culturale, ce își propune să aducă în atenția publicului esența oricărei limbi: alfabetul. Expoziția va fi organizată ca un tur ghidat al clădirii monument istoric a Teatrului Evreiesc de Stat, în care participanții vor intra într-un univers special al limbii și culturii idiș. La finalul turului ghidat, fiecare participant va primi un premiu surpriză.

Evenimentul va fi organizat de Teatrul Evreiesc de Stat, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România și Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România.

Curator: Cristina Mohan

Tur ghidat: Marcel Drăghici

Concept: Carmen Iovițu

Evenimentele culturale prezentate în NAG se vor desfășura, pentru prima dată, pe durata a trei zile, cu asigurarea măsurilor de prevenire a contaminării cu COVID-19.

Expoziția ALEF BEYS LA TES / ALFABET TEATRAL poate fi vizitată în intervalul orar 18:00-22:00. Intrarea va fi liberă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline