Teatrul Stela Popescu deschide stagiunea la Palatul Copiilor în weekendul 9-11 octombrie

Hoţul de mărgăritare şi Femeia, eterna poveste sunt spectacolele Teatrului „Stela Popescu” care vor putea fi văzute vineri, 9 octombrie, ora 19.30 şi duminică, 11 octombrie, ora 19.30 la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, alături de Revolta poveştilor, spectacol programat pentru copii şi părinţi sâmbătă, 10 octombrie, ora 11.00 la aceeaşi sală, în deschiderea stagiunii în sală a teatrului.

După succesul avut în proiectul „Teatru în TVR”, cu spectacolele desfăşurate în luna septembrie în Grădina TVR, ca o încheiere a sezonului în aer liber, trupa Teatrului „Stela Popescu” reia legătura cu publicul său tradiţional pe care îl aşteaptă la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Reprezentaţiile se vor desfăşura respectând toate cerinţele autorităţilor în ceea ce priveşte distanţarea socială şi măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii infectărilor cu COVID-19.

Spectacolul Hoţul de mărgăritare în regia Amaliei Ciolan vă va prilejui întâlnirea cu actorii Viorel Păunescu, Alexandru Floroiu, Paul Cimpoieru, Amalia Popa, Teodora Calagiu, Sorin Aurel Sandu, Cătălin Frăsinescu, Cristi Neacşu, Cristina Marin Neagu, Silvia Mauriţiu, Andrei Dogaru, Alexandra Dogaru, Cosmin Vasile, Carmen Mărgărit.

Spectacolul Femeia, eterna poveste îi are în distribuţie pe actorii Ana Maria Ivan, Cristi Neacşu, Aurel Sorin Sandu, Viorel Păunescu, soliști vocali Irina Cărămizaru şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă – pian. Dansează Cristina Marin Neagu, Silvia Mauriţiu, Ioana Petric, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.

Revolta poveştilor în regia lui Tony Adam îi readuce pe scena teatrului pe Alexandru Ivănoiu, Sas Marian Petrică, Magda Condurache, Mădălina Mihai, Sorin Aurel Sandu, Silvia Stanciu, Cătălin Frăsinescu, Ana Maria Ivan, Irina Cărămizaru, Cristi Neacşu, Silvia Mauritiu, Andrei Dogaru, Alexandra Dogaru 

Biletele la spectacole se pot cumpăra pe www.mystage.ro

Rezervări telefonice la tel. 0753174618 . 

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Hotul de mărgăritare

Revolta povestilor

Femeia, eterna poveste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline