Top companii la care românii și-au depus CV-ul în această vară!

În ce domenii oferă companiile cele mai multe joburi

Dacă până acum, în lunile de vară, piața muncii traversa o perioadă de stagnare în ceea ce privește locurile de muncă disponibile și interesul candidaților pentru acestea, putem spune că în vara anului 2020 lucrurile au stat cu totul altfel. Lunile iunie-august au fost marcate de o cerere mare din partea candidaților, care au fost foarte activi din punct de vedere al căutării unui loc de muncă. Portalul de carieră, Hipo.ro, a analizat activitatea candidaților și a realizat un studiu conform căruia au reieșit companiile preferate ale aplicanților, dar și topul domeniilor în care se vor face cele mai multe angajări în 2020.

Hipo.ro, portalul de carieră pe care recrutează din 2006 până în prezent 3000 de companii multinaționale și locale, a lansat în 2020 un raport realizat în perioada Decembrie 2019 – Ianuarie 2020 efectuat pe un eșantion de 449 companii medii și mari din România. Raportul se adresează persoanelor candidaților care sunt în căutarea unui job și vor să își crească șansele de angajare, tinerilor care se află la început de carieră sau profesioniștilor și managerilor. Varianta completă a studiului poate fi descărcată gratuit de pe Hipo.ro:

Top domenii cu cele mai multe joburi pe Hipo.ro

Începutul toamnei marchează o perioadă prosperă în ceea ce privește ofertele de locuri de muncă pe care companiile le pun la dispoziție persoanelor care se află în căutarea unei oportunități de carieră, fapt pentru care, portalul de carieră Hipo.ro și-a dorit să evidențieze într-un top, domeniile cu cale mai multe joburi.

  • IT&C
  • Vânzări
  • Customer Support
  • Contabilitate-Finanțe Bănci
  • Marketing -Publicitate- PR
  • Inginerie
  • Resurse Umane

Putem observa că pe primul loc în top se situează domeniul IT&C în cadrul căruia companiile care recrutează pe Hipo.ro oferă cele mai multe oferte de joburi. Candidații care dețin abilități de comunicare și tehnici de negociere au de asemenea șanse mari să își găsească un job în Vânzări sau în Customer Support. Următoarele domenii în care predomină joburile sunt Marketing-PR, Inginerie sau Resurse Umane.. Așadar fiecare candidat care se află în căutarea unui loc de muncă în această toamnă, indiferent de abilități și nivelul de experiență, poate căuta printre cele mai noi oferte actualizate constant pe Hipo.ro

TOP 10 companii la care au aplicat cei mai mulți candidați

Potrivit analizei realizată pe profilele companiilor care recrutează constant pe Hipo.ro, în perioada iunie-august, cei mai mulți candidați (preponderent absolvenți sau cu candidați experiență entry-level) și-au îndreptat atenția către companii precum:

  • LSEG Romania
  • LIDL Romania
  • eMag
  • Regina Maria
  • Continental
  • P&G
  • Deloitte Romania
  • Orange
  • ManpowerGroup Romania
  • Medlife

Din topul joburilor la care au aplicat candidații în lunile iunie-august, reiese faptul că majoritatea au fost interesații de programe de internship sau locuri de muncă entry-level, ceea ce înseamnă că mulți tineri studenți sau absolvenți au fost interesați să își găsească o oportunitate de carieră, în această vară. În topul joburilor cu cele mai multe aplicări se regăsesc poziții precum: Back Office Admin Support, Junior Project Manager, Technology Internship, Operator Calculator, Data Entry Operator, Internship Content & Social Media, Internship Departament Financiar, Junior Recruiter, Recepționist și Junior Audit Analyst.

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 14 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum :

  • www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;
  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care are loc la nivel național în București, Timișoara, Constanța, Ploiești, Pitești, Craiova în format online, pe www.hipo.ro;
  • DevTalks, eveniment care reunește 2.000 de profesioniști IT pasionați de Web, Java, Security, Big Data & Cloud, DevOps, Emerging Tech, Product Management, Digital Transformation, Mobile, QA&Testing și SAP
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 250 de tineri români;
  • Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzător instrument de pe piață, care măsoară gradul de atractivitate al brandurilor de angajatori, precum și așteptările pe care candidații le au de la aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *