Două motive incredibile pentru care NU slăbești

Știai că dacă ai probleme cu greutatea, există două motive pentru care nu slăbești și la care nu te-ai gândit niciodată?

Primul motiv, are legătură cu felul în care mănânci, mai exact se referă la faptul că nu știi să muști, să mesteci și să înghiți corect. 

Dacă primele alimente solide sunt introduse cu forța în gura unui bebelus de 3 sau 4 luni , aflat încă în stadiul de a suge cu ” limba în jos”, micuțul nu are timp sa invete fazele de mușcare și apoi de mestecare.  El poate  fi conditionat astfel să înghită ” pe nemestecate” .

În multe cazuri, acest stil de a înghiți de tip infantil, este menținut toata viata, copilul continuând să-și plaseze limba în jos și spre înainte.

Astfel, deglutitia specifică adultului, în care limba urca spre cerul gurii, apoi se retrage pentru a însoți bolul alimentar pană aproape de faringe, nu poate fi experimentată, pentru că limba e blocată de linguriță.

Introducerea prematură a alimentelor pasate, diversificarea incorectă, duc la dezvoltarea unor adulți ” lacomi”, pentru care mâncatul se rezumă doar la înghițit.  Cum implicarea celorlalte componente mecanice ale buzelor, și limbii, este redusă dramatic, foamea ramane nepotolită.

De cele mai multe ori,  dacă ești o persoană lacomă, știi că mănânci mult fără sa te  simți sătulă.

Ideal ar fi ca, alăptarea să se prelungească mai mult de 6 luni  și mai întâi, să se treacă de la alaptare la introducerea spontana in gura de catre bebeluș, a alimentelor solide, ușor de mestecat și înghițit.

Pare un lucru banal, dar vezi și tu cum conditionarile din copilărie te marchează toata viata. Din acest motiv, ca să slăbești, nu trebuie să ții o dietă ci să înveți un obicei sănătos, de remodelare a stilurilor tale de hrănire.

Dacă înveți sa mananci conștient, vei manca cu 25% mai puțin și te vei simți sătul mai repede. 

Și asta fără sa ții o dietă, o cură de slăbire  și fără sa te scoli de la masă flămând.

Mindfulness-ul alimentar înseamnă sa transformi procesul de a mânca într-o conectare profundă cu simțurile tale. Este ca un dans, în care simți fiecare mișcare, ești acolo 100%, cu toate simțurile. Acest tip de concentrare, îți va aduce o percepție crescută a aromelor și gustului mancarii și te va ajuta să conștientizezi sațietatea.

Știai că nu slăbești pentru că ți-e frică să fii frumoasă?Acesta este al doilea motiv care te împiedică să slăbești și reprezintă un blocaj din inconștient. 

Deși paradoxal, afirmi că vrei să slăbești ca să arăți bine, de multe ori, în spate exista o frică paralizantă care te blochează, oricâte rețete de slăbit ai încerca. De ce?

Pentru că frumusețea te-a făcut sa fii rănită. Cel puțin așa credeai la vremea traumei. Dacă ai suferit un abuz sau o traumă în copilărie sau adolescență, ai decis inconștient, că “ e mai  sigur să nu fiu frumoasă, ca sa nu mai întâlnesc bărbați abuzatori”. Uneori vorbim și de o gelozie maternă, exact ca în Albă ca Zăpada, în care mama vrea să fie cea mai frumoasă din familie, așa ca ție, “nu îți rămâne decât să te îngrași.”

Dacă recunoști acest tipar la tine, al fricii de frumusețe sau pur și simplu ți-e greu să slăbești,  ți-am pregătit o tehnică de meditație psihologică, foarte eficientă, care te va ajuta sa iei o nouă decizie la nivelul inconstientului și anume, vreau să slăbesc.

Este o înregistrare audio, durează 12 minute, dar te poate scuti de multe kilograme în plus. Trebuie să practici această tehnică de relaxare zilnic, până ajungi la greutatea dorită.

Nu asculta MEDITAȚIA când șofezi!

Ascultă ❤️ AICI și redecide că ai dreptul să fii frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline